Lethe – Catastrophe Point #5

by Viktor Bach

O audiție proaspată și o consolare la faptul că n-am găsit nici albumele dinainte, nici cele mai recente ale aceastei serii (mai greu, fiind și ediții limitate la 100 de bucăti). Din recenzia lui Brian Olewnick la #7 și #8 înțeleg că proiectul este unitar, cu previzibile schimbări de amplasament și de experimentare, dar fără variații de caracter. Premisele pentru #5 sunt clare, un field rec într-un depozit naval din Nagoya. ”Darc”, încărcat, dar deloc un scenariu distructiv. O sesiune de lucru, cu zgomote metalice, scrâșnete ale bobinelor, grinzi și tije căzând pe podea, topitoare fiind pornite, scântei de sudură.

Primele 10 minute din Untitled 2 reușesc să-mi sugereze ceva mai degrabă organic decât industrial, neamintindu-mi așadar de ziua de excursie în care am fost strecurați înăuntru la uzinele UMT să vedem cum se palpează metalele. Nu, sunt sus la Băișoara, la adăpost în cabană; plouă cu bucăți mărunte de grindină, apa se scurge prin burlan. Tunetele sunt mai îndepărtate, vin din spatele dealului a cărui podoabă a fost răzuită complet. Sunete de avion nu prea au cum să fie prin acea zonă, dar improvizez. Rămân vibrațiile de drone, exteriorizări ale gândurilor mele negre – precum mi-e firea.

Advertisements