Chick Corea – The Song of Singing

by Viktor Bach

Măi să fie, free jazz din partea lui Chick Corea?! În mod normal, n-ar trebui să fie surprinzător, fiind acel Corea a cărui colaborare cu tot-mai-sofisticatul Miles Davis se apropia de final (în urma unei perioade a marilor albume In A Silent Way sau Bitches Brew). Dar, așa cum primele lucruri care îți vin în minte este fusion-ul ori piesa ”Spain”, așa și acest album este oarecum stingherit de alte standarde de jazz cu care Corea s-a iscusit – fie adumbrit în urmă de Now He Sings, Now He Sobs, fie în continuare de volumele de improvizații solo sau debutul fulminant al grupului Return to Forever. Cum am reflecta astăzi, dacă această direcție muzicală ar fi fost mai mult decât un circuit închis?

Există nuanțe ale declaratei formei libere, ceea ce nu-i rău pentru un album ușor crud. De fapt, piesele mi se par dispuse în oglindă. Toy Town și Nefertiti (împrumutata compoziție a lui Wayne Shorter) se desprind de la o temă clară de fusion clasic sau bop. Baladele sunt mai degrabă compoziții clasice moderne, cu un ecou impresionist. Rămâne cupletul central RhymesFlesh, categoric cel mai nedefinit, cu dialoguri frenetice. O frumusețe interioară ar fi echilibrul atins de trio (cum altfel, cu un Dave Holland atât tehnic cât și sensibil). Dintre piesele bonus (Blues Connotation – Ballad II – Drone), primele două diluează totul, întorcându-se la un hard-bop pașnic, însă ultima permite, timp de 22 de minute, noi divagații. AllMusic atribuie o influență Art Ensemble of Chicago. În plus, free-jazz-ul cu pian era deja senzațional cu un deceniu în urmă, prin Cecil Taylor.

Advertisements