Pomenire

by Viktor Bach

Să încerc și eu acum o scuză a la Pinnell (vezi blogroll) pentru un blogpost mai dezlânat, mai puțin temeinic și nici cu prea mult chef compus, neinteresant (probabil) etc. Am lâncezit o zi întreagă după experiența Brötzmann, iar asta îmi va complica restul săptămânii și mai tare.

Îmi amintesc de o conferință la care am fost prezent în urmă cu trei săptămâni, în cadrul Festivalului Timișorii Muzicale Academice, susținută de distinșii invitați prof. univ. Dr. Magda și Dan Buciu pe tema Creștinismului în creația muzicală cultă. În ambele expuneri s-a simțit nevoia unor introduceri ample pentru a conduce la teme, în fond, mult mai simple – într-un caz, pagini răzlețe scrise despre cortex și formarea conștiinței doar pentru a prezenta exemple muzicale ale rugăciunii ”Tatăl Nostru” (Îndumnezeirea muzicii prin puterea Cuvântului Divin al rugăciunii Domnești ”Tatăl Nostru”), în celălalt, o apreciere formală a exploziei creatoare din perioada modernismului muzical pentru a-i prezenta drept referențiali pentru muzica modernă românească pe Ștefan Niculescu, Doina Rotaru și Dan Dediu (Dileme și opțiuni estetice în zona limbajului muzical în cultura muzicală românească contemporană – Actualitatea culurilor muzicale tradiționale autohtone).

Au existat și fragmente mai interesante: culorile deschise incomode, aproape necuviincioase, exact la partea ce ține de păcat și ispită din rugăciunea Domnească, în varianta corală a lui Ciprian Porumbescu; însăși problematica acelui vers ”Și nu ne duce pe noi în ispită”; un Stravinski neobișnuit de pios, tributar coralelor lui Ceaikovski; crisparea în creația românească vreme de o jumătate de secol XIX în comparație cu eterofonia enesciană mult mai naturală, respectiv tratarea mult mai fidelă a muzicii bizantine de către Paul Constantinescu. Dintre toate îmi stăruie însă momentul în care, punându-se un fragment din Recviemul românesc al lui Ștefan Niculescu, o doamnă de lângă mine a devenit vizibil deranjată, deși se exprima astfel pufnind în râs sec odată cu fiecare alunecare de semiton, pentru ca până la urmă să se aplece către mine și să-mi șoptească: ”Ce se mai bucură dracii de muzica asta!

Au fost promise Facultății copii ale înregistrărilor aduse ca suport, printre care sus-menționata Pomenire – un recviem românesc de Niculescu, Over Time pentru shakuhachi și flaut bas al minunatei Doina Rotaru și Uvertura pe teme săsești de Dan Dediu. Dar n-am găsit acest CD la bibliotecă și nu mi s-a dat de înțeles că ar fi fost primit. Am făcut rost doar de Recviem și o să ofer fragmentul care a contrariat atât de mult – cel puțin pe o persoană.

Dacă vă interesează toată lucrarea, postați un comentariu. 😉

Advertisements