Chick Corea – Now He Sings, Now He Sobs

by Viktor Bach

Nu stau (încă) rău cu alegerile muzicale pe care să le prezint, stau în schimb foarte prost cu timpul. Încă un Chick Corea nu era în agendă, dar în ultima perioadă am reînnodat puternic legătura cu el, întorcându-mă la primele creații, ascultând astfel deja-menționatul și cu al său element de surpriză The Song of Singing, Sundance (care, după atmosferă, își merită parcă titlul festivalier) și canonicul Now He Sings, Now He Sobs, lăudat pentru noile sugestii de ritm și improvizație, adăugat și în memorabilia trio-ului de jazz.

Cum însă, dintre toate aceste standarde noi aduse de Corea (doar două piese de pe album nu-i aparțin, una din ele fiind Pannonica lui Monk) nu țin minte să fie răscântate decât ”Windows” sau ”Gemini” (uneori ”Steps” apare în practica tinerilor artiști), albumul acesta poate fi încă privit în multe feluri. Este mult mai complex decât la prima impresie – și dincolo de uzata disociere făcută de obicei între un hard-bop foarte flexibil și micile piese de free improvisation (”Fragments”, “The Law Of Falling And Catching Up“). Corea însuși își dezvăluie din prima stilul – acompanimentul acordic scurt și ascuțit de la mâna stângă, melodica strânsă la mâna dreapta, ritmurile și accentele de dans, simplitatea temei și ascendența în energie și ornamentație în cadrul dezvoltării.

Originalul e foarte compact și cu atât mai remarcabil, cu cât fiecare din cele cinci piese este o bijuterie în sine. Eu am, se pare, ediția Blue Note. Piesele scurte anexate nu scapă de caracterul de ”B-side”, dar nu-s nici ciorne. Îmi place mai mult că albumul începe cu Matrix, unde dualismul dolce-agitat al primelor măsuri divulgă toate nuanțele care urmează să fie atinse pe album. Piesa What Was e premergătoare faimoasei Spain sau a altor compoziții de fusion andaluzian. Și parcă îmi place mai mult.

Advertisements