Remembrance – Mahler 100

by Viktor Bach

Mi-am irosit tot timpul, de aproape un an, avut pentru a-l omagia cum se cuvine pe cel mai mare simfonist din istoria muzicii, așa că acest post va fi unul mizer. Desigur, concertele și dedicațiile continuă în genere tot restul anului – astfel, voi apuca și eu, poate, să tratez ce mi-am propus inițial, adică Integrala cu Christoph Eschenbach și Orchestre de Paris, eventual și adaptările lui Uri Caine (în special încântătorul Mahler in Toblach) – însă astăzi se încheie, în mod oficial, intervalul aniversării celor 150 de ani de la nașterea, a celor 100 de ani de la moartea compozitorului și a creației magnifice scrise în acei 51 de ani dintre.

***

Nici până în ziua de azi, dacă aș fi întrebat, nu aș putea să zic care îmi sunt interpretările favorite (care versiuni, în viziunea căror dirijori, a căror simfonii anume etc.). În aceeași măsură, nu recomand inițierea în Mahler altfel decât în concert. Până să ascult prima înregistrare, ascultasem deja a VIII-a, reușit montată la Sala Palatului în București, a VII-a, combinată cu L’Ascension de Messiaen într-un concert absolut năucitor cu Valery Gergiev (ambele la Enescu ’07) și a II-a la Filarmonica Banatul – prin toamna aceluiași an – motiv de triumf local în acea perioadă. Dar și primul album în sine mi-a rămas în memorie, prin versiunea mea favorită, de care nu pot să mă despart, a (cel puțin) primei părți din Simfonia a II-a (pe care, totuși, o pot numi preferata mea). E trecut a fi cu Claudio Abbado și Berlin Philarmoniker, dar nu pot fi sigur, iar de e greșit, nu am cum să aflu. Am destule înregistrări muzicale favorite de la artistes inconuues.

Alte audiții memorabile au fost întâmplătoare, precum Simfonia a IV-a, prinsă într-o seară lâncedă pe Mezzo, cu Leonard Bernstein, soprana Edith Mathis și Wiener Philarmoniker. Totul mi s-a părut sublim – și încă mi se mai pare, dar parcă prețuiesc mai mult momentul de atunci. Oarecum ciudat, următoarea dată când am ascultat a IV-a cu Bernstein (cu New York Philarmonic, în 1960 – cred), mizând pe el, totul a sunat anapoda.

În final, mai aproape de ocazie, ”the self-conscious farewell to the world” (după spusele lui Bernstein) din partea lui Mahler.

Advertisements