Tzadik: À Qui Avec Gabriel – Utsuho

by Viktor Bach

A lua la rând și parcurge metodic colecția Tzadik, din moment ce se așterne deja de un an praful pe integrala Zorn și nimeresc destul de întâmplător peste alte combinații sau creații ale gamei, părea inevitabil. Ar fi pe puțin 500 de albume ce pot fi ascultate ([1] [2] [3] [4], ironia fiind că aceste liste nici nu sunt aduse la zi) și încă doi-trei ani de audiții ce pot fi justificate. Până acum, avansez fără chef, ambiția mi se pare nechibzuită, iar majoritatea albumelor sunt agasante. Sunt cel puțin trei stereotipuri tzadikiene: klezmer, experimental și esoteric. Eu le pot tolera pe toate. Problema mai serioasă este cum înțeleg artiștii să cânte klezmer la fel, să trateze experimetal orice și oricum și să fie esoterici prin definiție.

Utsuho nu duce lipsă de o prezentare părelnică dificilă – face parte din colecția ”New Japan” și, fie-mi iertat, dar cred că știm cu toții că japonezii pot să fie cei mai țicniți. Dar albumul se dovedește ceea ce s-ar putea numi un ”sleeper”: nu pare o lucrare de referință (deși elogiată în stilul inconfundabil Tzadik), nu sună impresionant, dar devine interesant pe parcurs, este echilibrat, are șarm, plutind în atmosfera unei promenade boeme de-a lungul Senei sau a fumurilor stătute de salon ori izvorând din file de jurnal sentimental-răvășite. Purcede de la solilocvii pansive, vibrând în sunet sau impresionist-voalate ale acordeonistei, muzica de ansamblu împinge înspre cameral (variațiunile simple din ”Hikari No Shizuku”), ușor-exotic sau cinematic, înflorind înspre final în varii redări: New-Age căscat și armonie austeră dar care culminează isteric la pian, ritmuri de tobă și bas puțin intoxicante, Haino gângurind doar sau încărcând psihedelic buchetul aerofon. Cât de confuz.

Advertisements