Proms ’11: Havergal Brian – “The Gothic”

by Viktor Bach

Prima mea alegere din acest an de la Proms (desigur, doar cu iluzia că nu mă pot dezlipi de spătărul roșu al unui loc ocupat la Royal Albert Hall, când colo amorțind două ore în dormitor, la căști) mi-a relevat însăși consecința alegerii făcute. În primele zile de festival și de-a lungul unui sfârșit de săptămână îmbelșugat, între un concert inaugural încredințat unui mare dirijor și tradiționala primă sâmbătă operatică (cu un William Tell al lui Rossini totuși nereușit, din câte am auzit), evident că m-am lăsat atras de inedit.

Montarea Simfoniei nr. 1 ”The Gothic a constituit un eveniment, la 31 de ani de la ultima reprezentație englezească, fiind o rară ocazie de plecăciune respectare a dispoziției ridicole fabuloase a compozitorului (200 de instrumentiști uniți din două orchestre, patru trupe de alămuri ascunse în afara semicercului scenic, nouă sau zece coruri însumate), un concert sold-out în mai puțin de o zi, [clișeu] așteptat cu sufletul la gură [/clișeu], receptat după două ore cu un entuziasm nebun (negativismul primelor recenzii acoperit și el repede de vază); aceleași două ore m-au împins la disperare.

Până acum, nu am crezut că viziunea simfonică grandioasă (partea ei ”logistică”) a Simfoniei a VIII-a de Mahler a fost preluată în imediata contemporaneitate, mulți fiind, prin anii 1905-1910, preocupați să revoluționeze în stil propriu, pentru totdeauna, muzica. Următoarele explozii (gen a IV-a de Ives) au fost relativ îndepărtate unele de altele. Iată însă că Brian, 20 de ani mai târziu (oarecum și mai dinainte, dat fiind că s-a chinuit trudit opt ani) și încă de la prima simfonie a sa, a ținut … [păi, eu unul aș zice, să-l imite sfidător, dar dacă nu] … să compună și el o Simfonie a Universului, o Simfonie a Celor O Mie Suflete, o Simfonie Faustică și, în particular, o Simfonie a Morții, sub spectrul traumei postbelice. Post-romantismul său este atât de întârziat, încât intră deja în conflict cu spița neoclasică. Simfonia lui Mahler are un caracter monolitic formidabil, precum și o expoziție surprinzător de simplă. Gotica este precugetat de epică, încâlcită, confuză.

Nu pot pretinde că scriu altceva decât impresii amare, fiind o primă ascultare. Cumva însă, simfonia în sine are încă puține reprezentații. Pe de altă parte, am avut destule prime audieri surnaturale (una dintre ele, o anume Simfonia a VIII-a de Mahler), încât să nu mă agăț prea tare de scuză. Câte ceva din ce țin minte de la Proms: un început din start descurajant, dezechilibrat, cu un solo de vioară (slăbind toată umflătura) parcă luat cu mâna din Madama Butterfly a lui Puccini • circa 40 de minute mai târziu, începutul de Te Deum a sunat și mai prost • răzbaterea vocii soliste prin larma orchestrală sau eufonia dialogurilor înflăcărate între soliști sunt puncte sensibile chiar și în Simfonia a IX-a a lui Beethoven, așa că o să trag concluzia că Brian a scris aici partituri deliberat hidoase • per ansamblu, toată partea corală este (a fost?) atroce • în fine, sfârșitul a fost la fel de stupefiant, fără coerență în tot ce propulsa la nesfârșit; bineînțeles că a reduce în ultima clipă toată energia la doar câteva ecouri muribunde a avut la fel de mult sens.

Advertisements