Métarythmes de L’air – Phagocyte

by Viktor Bach

Nu pierdeți ocazia, puteți fi a zecea persoană care ascultă acest album. Eu mă aștept să mă fi numărat printre precedenții cinci, salutând aici valorosul blogpost al lui Continuo. În cazul de față un trio, ansamblul din spatele proiectului a variat de-a lungul timpului, scoțând încă un număr de albume (în special coloane sonore), ceea ce presupun că ar însemna deja o veritabilă vânătoare de comori. Partea tristă este că trebuie să șterg încă un potențial nume de ansamblu muzical de pe lista mea. Métarythmes de L’air ar fi fost chiar și mai potrivit pentru album în sine (Phagocyte în schimb … îmm … păi … mda …), fiind fructificate ritmuri, pulsuri, dinamici sau, dimpotrivă, imperceptibilități.

Dar și multe alte, mărunte. Lucrarea se poate înscrie lesnicios în clasic, dar și cu inserții de jazz, avant (un termen întotdeauna paradoxal de ambiguu-lămuritor) sau experimental (și mai și…).  Continuo face o legătură cu partida RIO a anilor ’70, în speța Univers Zero, argument pe care-l pot accepta, chiar dacă personal nu simt asta în muzică. Motive de mikrokosmos bartokian (”Odadédébé”), miniaturi seci à la Satie, anticipație sau chiar (deja) preluare de jazz în stil ECM (”Volutes”, cu basul de Rypdal și placidul repetitiv), trenări tipice la Reich (”Le Temps Qui Passe), humorești (”Guimauve Aléatoire”), imitatio de rock da camera (”L’un Bat Gogo“), sonorități abstracte (pointilism, ricoșări în ”Longue Vie au Sel Marin”). Cam până aici s-ar putea merge însă cu încadrarea în anumite măsuri; rămâne amestecul de momente muzicale, stările plane sau difuze, coordonarea textuală sau improvizația cu schepsis la nivel de trupă.

EDIT: O NU, am uitat complet de bucata muzicală!

Advertisements