Slapp Happy/Henry Cow – Desperate Straights

by Viktor Bach

Ceva mai lejer, deși parcă și așa destul de ciudat. Comodă și expunerea mea, deoarece încă nu mă pot gândi să recenzez vreun album Henry Cow, pe când de Slapp Happy, cu muzica lor ușoară, nu-mi pasă. Similară și intersectarea produsă: albumul a fost bine primit chiar și de către „avant-progărași”, dar mă îndoiesc că poate fi inclus în canonul HC; Slapp Happy devin mai interesanți, dar după albumul ăsta și răsturnarea sa (In Praise of Learning, unde sunt văcari onorifici), stop joc!

Desperate Straights este, oricum, o mostră de muzică britanică lofty și cuckoo, chimia dintre cele două trupe ar fi inexplicabilă, decât că ele nu par să fi stat prea mult pe gânduri, suflând niște melodii sau trecând două-trei rânduri pe un șervețel, de unde și piesele de un gram și de o respirație adâncă, succincte și în stil (tentant a zice miniaturale), vocea disonantă a lui Dagmar Krause echivalând măcănitul oboiului Lindsay Cooper. La asta se adaugă o bucată de cabaret jazz unduindu-se sec (”Desperate Straights”), un citat din Messiah lui Händel, plus deturnarea de logică la capăt de album (”Caucasian Lullaby”), gândită clasic, fâșii modale în canon, minimalist-obstinate. Iar eu o să aleg ca exemplu taman piesa care n-are de-a face cu adevărat nici cu Cow, nici cu Slapp, un fel de surf-pop cu iz de Bowie în refren, doar că să vă impulsionez să vedeți ce se aude pe acest album de fapt.

Sau nu.

Advertisements