Robert Rutman/U.S. Steel Cello Ensemble – Bitter Suites

by Viktor Bach

Luați aminte, voi, tainici ai beznei cu muzicile voastre silnic-vâscoase, și voi, artizani noi ai instrumentelor, înlocuind arcușuri cu fierăstraie sau râcâind suprafețe spre a smulge sunete. Dacă aș fi radical, aș zice să se ia aminte de un fapt consumat, un eveniment căruia cu greu i se poate găsi analogie. Sigur, dincolo de a exagera, se întâmplă ca de câte ori reascult această înregistrare să îi acord tot mai mult valoare seminală.

Potrivindu-se muzical cu apogeul experimentărilor sonice berlineze din anii ’70 (ce-i drept, Rutman s-a format și a prestat în Statele Unite), de un spectru electronic-dronal sau într-un înăbușitor psihedelism, cel mai important aspect este totuși cel tehnic, înscris într-o istorie continuă a muzicii improvizate și a instrumentarului absurd. Nu știu să fie denumiri în română pentru acest ”steel cello” sau pentru auxiliarele ”bow chimes” (sursă).

Mi-ar fi plăcut teribil să asist la cele două concerte (februarie și august 1979), îmi zic acum, imaginându-mi atmosfera subterană al lăcașului, alcătuirea clandestină a publicului, elanele instantanee ale muzicii, încordata urmărire a acțiunilor lui Rutman. Aplauzele și chiotele de la final sunt cel mai emoționante momente, venind după 20 de minute suficient de bulversante, în mare parte scântei acustice, vuit electronic în contracții și încărcătură depresivă. În a doua parte caracterul se schimbă, probabil și tușeul, de parcă placa de metal e arcuită la maxim pentru sunete scobite, deși forța ambientală aduce mai mult cu un zeppelin huruind înspăîmântător deasupra, apoi coborând într-un năruire. Curând însă, noi melodii metalice se formează.

Advertisements