Hindemith: Orchestral Works

by Viktor Bach

Îmi amintesc, onoripilat, cum cineva mi-a numit postările mele clasice (gen Aho sau Schnittke) ”educative”; de data asta, nu-i pot găsi altă culoare. Nici măcar nu a fost nevoie să parcurg toate aceste șase discuri – sau integrala orchestrală în sine! – încât să realizez că întreaga experiență este pentru mine coruptă de o tödliche Langweile. Țin minte de anul trecut cu ce m-am ales ascultând Concertul pentru pian, cu notele în față, ajungând să mă târșâi de la o măsură la alta, dintr-o modulație în următoarea, cu motive descâlcindu-se sau comasându-se în timp ce le urmăream, per ansamblu ceva atât de plăcut, încât m-a prădat și de pofta de-a încerca vreun sunet pe claviatură.

O vară mai târziu, timp de o lună, am frunzărit și aceste opusuri orchestrale. Simt că a vorbi despre ele înseamnă mai mult a veni cu scuze. Nimic din arhitecturalul simfonic, compoziția augustă, stoicismul romantic și concepția ”novo-tonală” ale lui Hindemith (deși nu-mi pot da seama care dintre lucrările acestea poartă gena) nu sunt lipsite de virtuți. Nu sunt eu cel care să tânjească după emoții sau după o muzică ce vorbește sufletului (fără să fiu ipocrit, vreau să spun), dar nici mult n-a lipsit în acest caz. Trebuie așadar să fie spectacolul sonor cel frustrant: totul e grozav de impersonal și logic conceput.

Volumul 2, conținând Lustige Sinfonietta op.4, baroc-ironicul Rag Time și Dansurile simfonice, este cel mai satisfăcător și animator dintre toate, deși tineresc-brahmsiana sinfoniettă ar putea fi substituită cu Simfonia în Mib major (vol.4), strecurând și durerosul Preludiul ”When Lilacs Last in the Dooryard Bloom’d: A Requiem for those we love” (vol.5) pentru un compendiu chiar foarte reușit. Concesie suplimentară: Simfonia „Mathis der Maler” (vol.5).

Bonus LOL:

Advertisements