Supliment Bartók

by Viktor Bach

(Să mai ascultăm ceva, zic.)

Cu riscul de a insista prea mult asupra concertelor pentru pian, simt nevoia să șterg ce a făcut András Schiff la Royal Albert Hall. Deocamdată, varianta mea preferată a Concertului nr. 3 este cu Géza Anda, într-o integrală cu Ferenc Fricsay și RSO Berlin la fel de temeinică; cunoscut (sau zvonit) pentru stilul său boem, distant, filosofic-interpretativ, își asumă și aici unele ”libertăți” elegante,  în varii momente încântătoare. Este și o versiune orchestrală foarte reușită, creând și mai multe momente minunate, în special unde putem reține caracterul disimetric. L-aș oferi și mai bucuros pe Lipatti, aproape mistic în partea de Adagio religioso, însă mă reține, cu o ușoară jenă ”audiofilică”, înregistrarea din păcate uzată, datând din 1948, cu Paul Sacher și Orch. der Südwestdeutschen Rundfunks.

Pretextual o replică la Concertul pentru pian și instrumente de suflat al lui Stravinski, Concertul nr. 1 din 1926 oglindește totuși virtuoasa colecție pentru pian (Zongoraszonátá, Szabadban, reducția pentru pian a Táncszvit) în pregnanta viziune instrumental-percusivă, ritmic-organică și modală a perioadei. O mare parte din dinamicile de baterie sau șiragul de disonanțe (expansive sau presat-semitonale) din concert par să derive din mult mai complexa Sonată. În ce privește interpretarea ei, mă apropii de o venerație incurabilă pentru Zoltán Kocsis, cu tehnica sa feroce și marca energică, sarcastică și însuflețitoare. În locul versiunii absolute, de pe integrala Bartók lansată de Philips, o interpretare mai recentă, pentru vizual:

În același timp, primul concert anticipează (proiectând mult mai modest, totodată) efectele fulminante ale Sonatei pentru două piane și percuție, compusă un deceniu mai târziu. Fără însemnări, ascultăm doar:

Advertisements