Anne Guthrie – Perhaps a Favorable Organic Moment

by Viktor Bach

Noua lucrare a Annei Guthrie își propune să fie cât mai neobișnuită cu putință – și ușor contradictorie, aspirând cu un scenariu ”meta” și totuși în limitele evocativului redării, de nu și cu câteva poticniri calitative care coboară la voia întâmplării. Explorând subtilități de field recording sau avansând dincolo de asemenea simple imprimări, jucându-se cu o aparentă simetrie a pieselor de pe album și opoziție a momentelor din cadrul pieselor, profilând o gramadă de niveluri ale înconjurătorului și intimului deopotrivă – în timp ce pentru toate astea Perhaps a Favorable Organic Moment primește o grămadă de laude, reverența mea este pusă la încercare de câteva idei sau exprimări care nu se pricep.

În afară de ”Times Center, NYC 2010”, dorit un interludiu convențional (pesemne o captare a freamătului din spațiul galeriei), oricum cu o frumusețe proprie, ambele două piese importante ale albumului au ca sursă o anume atmosferă și trec pe parcurs într-un complet diferită, ceva ce eu gândesc a fi un inside-out (sau, de multe ori, inversul) între ambiant și proxim, între divers și particular.

Nicicând primul nivel de percepție nu este categoric. Prima parte a ”Preludiului” de Bach se instalează pe sunete nu foarte frecvente din trafic, cu un zumzet constant de fond; aceeași atmosferă potolită poate fi, de fapt, distantă, auzită de pe verandă sau de la geam, ceea ce impune deja o perspectivă nouă; totul se resoarbe odată cu intervenția instrumentală, o ciudată redare a piesei de suită la corn francez în loc de violoncel. Calitatea muzicală nu mai pare importantă, în fond fragilitatea și stângăcia acestei bucăți fiind apreciată în alte recenzii, văzând în ea o ”primă citire” sau o redare cu dificultăți, multe opriri, chixuri, aer tras în piept după fiecare frază. În partea a doua, îmi place deja foarte mult ce aud; ai zice că totul se mută în altă ”cameră”, într-o atmosferă mai înfundată sau bruiată, dar schimbarea acustică este pentru mine un revers, un ”negativ”, procesat chiar electronic, cu unde dronale, cu frânturi din preludiu într-un ecou difuz, dar în special cu tentativa de a atinge rezonanțele interioare ale tuturor fenomenelor.

Asta este, zic eu, esențial: descripticul e garantat pe parcursul întregului album, dar e totodată destul de brut. Nu să recunosc claxoane, dangătul clopoțeilor agățați la fereastră sau timbrul înfoiat de corn mă mulțumește, ci esențe sau o transpoziție ireală, plăsmuită.

Annie Laurie” reface traseul în sens opus, deși ”A.L. I” ar fi în sine doar un darc-ambient intens (sau cel puțin o distorsiune într-atât de înecăcioasă a sunetelor, încât devin fauxdrone), cu o ușoară hârșâire spectrală și un refren de cântec îngânat lălâu și nazal, dacă ultimele minute ale sale n-ar reveni în exterior, în forfota de bulevard, iar în ”A.L. II” am reauzi cântecul în întregime, o baladă irlandeză cântată natural și dulce, într-un spațiu deschis.

Advertisements