Keith Jarrett Trio – Tribute

by Viktor Bach

Surprinzător de nu îmi tremură mâinile încercând să trec pe hârtie ceva despre acest album, să-i pun o vorbă bună sau să-l înțes de adjective și virtuți (precum mi-e obiceiul), asta în ciuda unor momente de pur extaz alteori suficiente pentru a găsi imposibilă de descris și magnifică vreo lucrare de-a lui Keith Jarrett. Chiar așa! Defel cel mai ales, (picând și între perioada timpurie a volumelor Standards ori Changes și seria de imprimări live a următorilor 10-12 ani), poate conține totuși câteva din cele mai grațioase momente muzicale de Trio.

Nu poate fi tăinuit că Tribute este un album mai degrabă inegal, într-atât încât a doua parte a concertului din octombrie ’89 din Köln (v-a sclipit anume, cumva, numele citadelei?) să fie necondiționat superioară. Dar, strașnic recurent în playlist cum e până la urmă, pot foarte bine să mă las sedus de plăcere și să-l numesc un nesperat favorit.

Este și în prima oră muzică bună, de puțin prea lung expusă, dar nicicând nu mi se pare că iese în evidentă mult. Jocul încins de game și ornamente dispuse în domino al lui Jarrett e binecunoscut; nici nu trece mult timp până să înceapă să îngâne, să geamă, să bombăne sau să juiseze. După felul în care DeJohnette percutează dur, la capătul solo-ului din ”I Hear a Rhapsody” (dedicată atât-de-subtilului Jim Hall), repriza lui Jarrett, semplice și opintită în valori, pare un ”hm” față de răpăitul dinainte; deseori Peacock nu pare să se audă, deși vine cu cele mai pure sunete în atare momente. Originalul lui Jarrett, ”Sun Prayer”, este lent-toropitor, din păcate și static, băltit.

Față de asta, partea a doua sună deja a sărbătoare, se deschide bogat, încingând atmosfera și surescitându-te sau sfințind-o în armonii pururi calde. Improvizații mai efervescente în ”Just in Time”, DeJohnette venind mai nimerit cu sunete de pocnitoare. Basul lui Peacock prinde viață, până acolo unde șficiuie trufaș peste splendidele acorduri serene, sensibile, relaxate ale lui Jarrett din ”Ballad of a Sad Young Man”, a cărei temă este cântată și ea romantic-vienez, schubertian. Nimic însă de pe Tribute nu este mai răpitor decât contrapunctul manin al lui Jarrett în debutul solo la ”All The Things You Are”, apoi un sincer joie de vivre [et de jouer] cu U Dance.

Advertisements