Köln Concert #2

by Viktor Bach

În mare măsură un bootleg de excepție (februarie ’75), pentru care am făcut și eu rabat de la a nu mă încrede în ele, a le căuta avid, asculta satisfăcut sau păstra convins. Nici că aș avea un principiu în acest sens, dar de-ar fi să teoretizez acum pe loc, n-aș putea admite vreo sursă garantată de împlinire cu asemenea înregistrări sau captări neprofesionale, însăilate, adesea de proastă calitate. Aspectul din urmă, în cazul de față, este pe cât de bun poate fi – adică de-a dreptul admirabil.

Alt motiv probând această experiență: numele mari ce formează un duo aparte (Karl Berger creditat cu un rol minor) – deși a trebuit să-mi trec peste rezerve și în privința lor. Terry Riley, promotor al minimalismului de care am groază, din fericire aici mergând mai mult pe electronicul progresiv; Don Cherry, întotdeauna cu albume proprii fie prea nebuloase (Orient), fie prea disjuncte (Mu), mult mai omenos și el. Iar succintul lor legământ are o însemnătate diferită. Fără surprinderi la bază. De exemplu, după părerea mea, fără un ton oriental sau mantric prea proeminent, oricât ne-ar plăcea să-l numim comun celor doi ori să-l căutăm în transa muzicii. Pare un set mult mai simplu, în planul ideilor muzicale și a jamming-ului jazzistic.

Cu atât mai mult cât e de… de… Izbitor, aproape, de colorat, radiant și desăvârșit; energic și străveziu în diferite momente. Prima piesă, trecută a fi o improvizație după ”Descending Moonshine Dervishes” a lui Riley, mi se pare de referință; organică, de o continuă (dar neagasantă) mozione, infiripându-se inspirat. Mixturile lui Riley, pe un fond de sequencing specific electronicului perioadei (ori inspirându-se din toccatele lui Widor sau arpegica barocă), desprinzându-se melodic într-un jazz de orgă învălurit sau sucit. Cherry, vivant, limpede. Intermezzo-ul solo al lui Riley, pentru gustul meu antrenat în școala electronică berlineză, mai degrabă genul de spinărie elementară, automatică. Revenind pentru un al doilea compus, muzica lui Riley e mult mai aromită, ștearsă (atunci când nu se repetă cu trilurile pițigăiate dinainte), lăsându-l pe Cherry mai pătrunzător, atacând pe alocuri. În ultimele minute, amândoi grămădesc ceva mai nelămurit, cristalizând și mai multe armonice, amorțind și mai mult simțurile.

(bootleg via Root Blog)

Advertisements