The Bee Symphony / Hyönteissinfonia

by Viktor Bach

Împletirea a două vag raportate (întretăiindu-se mai puțin decât s-ar putea sugera) materiale (”doi” fiind o valoare învestitoare: două surse, două medii, două expuneri, două dezvoltări etc.), Cross-Polination tinde, astfel, să împartă mai degrabă taberele decât să joiască în egală măsură.

Ieșind în dezavantaj, cel mai probabil, prima piesă, ”Midnight at the Oasis”, oricât de grăitoare în materie de field recording se întâmplă să fie. Puțin context nu strică (noap … nopți? în deșertul Kalahari), căci altfel te poate duce într-un ”undeva” mult mai neclar. Dar așa, este aproape pilduitor (și chiar înfricoșător) cât de activă poate fi savana pe timp de noapte: rasfăț zumzăitor, un vânt aducător de furtună parazitând ușor înregistrarea și o doză perfectă de zgomot scrijelitor ce să mă facă să mă îndoiesc că toată gălăgia ține de natură. Jumătatea de oră de ascultare o duc cu impresia că fie sunt mutat de colo-ncolo, fie, dacă nu, că toate gâzele ce țin de loc s-au găsit să-și facă apariția.

Între timp, ”The Bee Symphony” tinde a minuna cu interpretarea în cheie umană a lumii sonore apine, transcendând mediul ei reunitor cu o intonare corală (suprapusă unei captări din miez de stup, bănuiesc). Conceptul este poate chiar cel mai simplu dintre cele două, mai mult un demers componistic și ceva imaginativ decât un extras evocativ, însă este de mare efect. Autorii au perceput că armonia proprie coloniei ar aduce cu acordarea unei întregi orchestre – dar îndrăznesc a vedea mai multe alte aspecte într-o piesă atât de surprinzătoare și subjugătoare, cu egale părți omogen melismatice, disonant sfredelitoare sau de un poetic lamento.

Iar dacă ar fi să parcurgem complet scara de la fidel la fictiv (să zicem că ”The Bee Symphony” ar fi ceva hibrid), aș avansa aclamata Hyönteissinfonia (sau Simfonia insectelor) a lui Aho Kalevi (cu care am făcut deja cunoștință), una pe cât de plastică poate fi (deși nici chiar dorind a se înturna la peisagismul romantic) într-un răstimp modern în care Messiaen dăduse de mult tonul redărilor cvasi-ideale din natură. Departe de ce-aș socoti eu ”excelență Aho” (pe imprimarea cu Vänska și Sinfonia Lahti, surprinzător de e inferioară tulburătoarei, extenuantei Simfonii a II-a, care îi este alipită), dar realizată simfonic (chiar deasupra întregului insectar programatic plăsmuit): un ”six-pack” de mișcări diferite, ce-ar putea fi ușor răsturnat de povara ultimelor două părți (una milităros cârtitoare, finalul dezolant) dar n-o pățește, și care sare din atonal în orchestrații nostalgic-mahleriene sau dansuri douăzeciste (precum foxtrot) fără nimic, în sine, stingheritor.

Advertisements