Erkki-Sven Tüür – Magma

by Viktor Bach

O scurtă însemnare legată de acest compozitor estonian, încă unul din est-europenii contemporani care să mă preocupe – deși, deocamdată, nu întru totul convingător. Lucrările sale camerale ar oglindi – de ar fi să mă iau după șușoteli – cel mai bun gen dintre toate. Dar pentru moment, o încrucișare de lucrări simfonice și corale (înregistrate recent în concert cu Paavo Järvi și percuționista surdă fenomen Dame Evelyn Glennie), dintre care asupra celor din urmă încă mai zăbovesc pentru a le surprinde sclipirea. Există în ele sacralitate în genul lui Pärt sau Schnittke, de extras după gust, și totuși, Inquiétude du fini mi se pare de o exultare prea ciudată, iar Igavik împărtășește același soi de păgână disonanță.

Astfel este ”Magma” (Simfonia a IV-a pentru percuție și orchestră) pontul cel mai mare, cu potențialul de a rămâne și printre cele prețioase lucrări ale lui Tüür. Aparent și estetic jalonată. La un nivel mai superficial: simfonic-eflorescentă, discutabil odiseică, neirosindu-și ocazia de a epata – poate doar cu ceva din scriitura sa academică influențând o anumită răceală – ale ei trei diviziuni la scară largă bătând între iruperi piroclastice și cantilene fjordice, grozave intensificări ori o atmosferă finală pârlită, trasă tare prelung pe arcuș, comforma culminație fiind ruperea cadențială a lui Glennie, atât clasic-dezmeticitoare, cât și, straniu au ba, cel mai intens solo pe care rock-proggerii Carl Palmer sau Neil Peart nu l-au realizat nicicând.

mulțumiri amicului internaut Marco pentru că mi-a recomandat acest disc (cu toate că, în momentul de față, e dificil a vă expune cine anume este amicul internaut Marco)

Advertisements