2011, astfel

by Viktor Bach

or How I Must Learn to Stop Worrying and Love the Bop

Sau, într-o formă neșlefuită, lapidară, învăluită puțin în amar, ceva consemnat (deși n-ar trebui) fiindcă nu-mi dă pace. Într-o perioadă în care era indicat să mă concentrez pe alte lucruri. Cu siguranță însă că vorbim de o adicție în cazul meu, când vine vorba de făcut liste și topuri, întreținută de o a doua, cu mult mai monopolizatoare, de a asculta muzică nouă fără încetare, fără măsură, adeseori și fără context.

Toate acestea meritând ceva mai puțin pentru un 2011 muzical vitreg. Desigur, m-aș contrazice imediat menționând că mi s-a părut un an aproape excelent în tot ce ține de jazz. În rest, cu numeroase chixuri mai degrabă. O droaie de artiști cunoscuți, renumiți, favoriți sau doar cu pretenții, venind cu ceva nou, dar irosind momentu(mu)l, încât să nu-mi rămână altceva de făcut decât a căuta în muzici și nume noi, până când nici aici nu multe sună prea original ori aparte. Pe partea melomanului de vină, pe lângă risipirea, împrăștierea gusturilor și a audițiilor în toate și în orice, deja poate puțin prea multă critică pentru propriul divertisment, humor.

Suficient.

Cliquez ici.

VVVV

LISTA

ΛΛΛΛ

Destul de încărcată, dacă este să-mi dau singur cu părerea, și nu atât de fluidă, cursivă, ca în alți ani. Trei-patru concesii, ca să nu rămână ca un șvaițer. O mică surpriză la final. Precedată de un mult prea pătrunzător swan song (pentru care, amintindu-mi de Leucocyte al lui E.S.T. din 2008, se pare că am o slăbiciune). Primele 15-20 albume ar fi veritabilele anului. Ceva mai puțin de atât, favoritele menite să-mi rămână mult timp astfel.

Iar aici pe blog, șapte piese (ori fragmente) – înșirate, din păcate, în josul paginii; n-am găsit un format de playlist care să funcționeze – absolut cvasi-întâmplător selectate, de pe albume pe care nu le-am prezentat aici.







P.S.: Right. Acum, cine îmi zice ce artiști nenumindu-se Kayo Dot au scos ceva nou? Că deja a trecut jumătate de ianuarie și sunt pe sec.

Advertisements