The War on Drugs – Slave Ambient

by Viktor Bach

De pe o listă foarte scurtă de albume de anul trecut pe care simt mai nou că trebuie să le validez, să le dau acea jumătate de stea în plus sau pur și simplu să-mi ascult mai intens (oricare din aceste perspective e mai nimerită): The War on Drugs, al căror album, în perioada de-atunci, n-a prea făcut decât să rămână pe poziții, nici dramatic, nici cu ceva ruinos; folk rock stas răsfrânt în reverb stas (unii zic psihedelic, shoegaze), dar cu skepsis indie și bonomie muzicală. Delectabil triumf nu este încă nici acum, dar într-acolo se avântă agale.

În mare deoarece este nestrămutat de plin de sunet și energie. Cântece baladice ori galopante. Acorduri puternice, mult surround și chiar că o atmosferă din aceea, ferecătoare, pulsantă sau amețitoare. Adam Granuciel e cam monoton peste tot, sau cel puțin până la ultimul cânt, care afundă o tentă retro și-așa simțitoare taman înspre Dylanesc (iar altă piesă, ”Come to the City”… scuzați gândul, dar e de un freamăt apropiat cu orice moment expansiv de pe Division Bell). ”Folktard” ceva mai cunoscut, Kurt Vile, cu două apariții deși oficial s-a scos din joc, agasant de felul lui, dar subjugat aici numai la chitară. Piesele mediane urmează alt traseu, conceptual, într-o ambianță mai urbană, sclipitoare, ”neonică”. Până la urmă, Slave Ambient rămâne cu același dualism: fugaci și comod, dar și volubil, muzical, magnetizant.